Dansul ca forma de exprimare

Dansul este un fenomen social datorita impactului de masa dar si incurajarii interactiunii dintre parteneri. De cata vreme este o frumoasa forma a artei, si sunt cateva sute bune de ani, el a avut timp deasemenea, sa fie parte integranta a vietii individului, creand o atmosfera aparte barbatlui si femeii dezvoltand prietenii, gasind formule pentru distractie si buna dispozitie, reprezintand expresia miscarii ritmice, a unui simt al vietii foarte intens, izvorând din perceptia interioara ce stimuleaza atât corpul cât si intelectul. Exprimând aceasta perceptie prin forma dansului, oamenii afirma placerea de-a exista, dansul fiind un limbaj universal si nelimitat. În zilele noastre dansul de societate, prin toate formele sale este mai popular ca niciodata. O noua generatie descopera placerile dansului chiar daca este vorba de distractie, de competitie, sau pur si simplu, de sansa de a fi aproape de prieteni. Dansul de competitie, diferit de activitatea de petrecere a timpului liber, a fost recent redenumit în toata lumea Dans Sportiv, având o structura competitionala organizata la cel mai înalt nivel competitiv.Dansul este o formă de comunicare: între tine şi corpul tău, între tine şi ceilalţi oameni. Este o comunicare nonverbală, spontană, ceea ce implică participarea atât a conştiinţei cât şi a subconştientului, o comunicare într-o situaţie destinsă, securizantă, pe care o creează ritmul muzicii şi convenţia socială care asociază dansul cu momente de divertisment, de "distracţie". De aici rezultă două motive pentru care dansul are funcţie terapeutică şi totodată două rezultate terapeutice, care în cadrul terapiei prin dans se susţin reciproc.
Primul este că dansul reia contactul conştient cu emoţiile stocate la nivel somatic de-a lungul vieţii. Emoţiile puternice care nu sunt exprimate în momentul trăirii lor de către fiinţa umană se păstrează sub forma unor tensiuni musculare la nivelul acelor părţi ale corpului legate simbolic de situaţia trăită. Dansul solicită mult mai multe grupe de muşchi decât activităţile obişnuite. Prin dans, încercând să devii mai expresiv, descoperi din nou, ca un copil, posibilităţile uitate ale corpului tău şi conştientizezi acele tensiuni de mult uitate.
Al doilea este că dansul îţi impune acea stare de joc , de liber acces pe tărâmul imaginaţiei, unde totul este posibil prin improvizaţie, unde problemele îţi apar mai altfel, unde stereotipurile şi blocajele se pierd în varietatea posibilităţilor (un prim pas spre rezolvarea conflictului intern), şi acea stare de deschidere spre ceilalţi (primul pas spre rezolvarea conflictului cu celălalt).
Aceste două rezultate, la care terapiile verbale se străduie să ajungă prin interviuri lungi, sunt puncte de plecare în dans. Ceea ce îi lipseşte dansului pentru a avea efect terapeutic este centrarea pe problemă (de obicei dansul " te face să uiţi de griji", pentru că îţi propui să nu te gândeşti la ele când dansezi), care este realizată în folosirea terapeutică a dansului prin analiza verbală a mişcării.
Dansul este manifestarea Instinctului Vieţii (fie că i se zice Energie creatoare, libido sau bucurie de a trăi), în evoluţia sa către spiritualitate, către identificarea cu ceea ce este nemuritor. De aceea, exprimarea prin dans poate fi materia primă şi modalitatea de realizare a procesului de individuaţie.